|
Originile radiestezie se pierde in istorie, un exemplu de radiestezie aplicata este descris in Vechiul Testament si se refera la momentul cand Moise folosind toiagul a gasit apa in desert. Cele mai vechi probe materiale despre existenţa şi aplicarea radiesteziei provin din jurul anului 3000 î.e.n. din regiunea Chinei, unde au fost găsite pietre sculptate ce reprezentau diferite persoane făcând investigaţii radiestezice cu beţişoare. (Din acestea reiese faptul că aceste persoane făceau parte din familii imperiale, nobiliare). În toate ţările lumii există însă legende despre oameni cu astfel de calităţi radiestezice. În România au fast găsite prin procedee radiestezice cam 50% din zăcămintele de petrol şi aur (între anii 1935 –1940), de către ing. Simu Simeon, care s-a ocupat cu poziţionarea şi determinarea zăcămintelor de petrol din Valea Prahovei, etc. El este considerat părintele radiesteziei din România. În 1940 a publicat primul manual de radiestezie în care specifică metode de investigaţii, diferiţi parametri ai unor zăcămin-te găsite şi descrie modul de lucru cu indicatorul format din două nuiele legate la un capăt, care-i poartă numele. In popor se cunoaste folosirea radiesteziei de catre "fantanari", care cautau apa buna de baut si cat mai aproape de suprafata, folosind diverse instrumente radiestezice. Majoritatea fantanilor din romania fiind sapate in locurile indicate de fantanari. Dezvoltarea radiesteziei in Romania a luat amploare incepand cu anul 1990, din momentul cand domnul C.L.C. Claudian Dumitriu a infiintat Societatea Romana de Radiestezie si organizat primul curs de radiestezie. De atunci si pana astazi peste 35.000 de persoane au urmat aceste cursuri de radiestezie, acum aceste cursuri fiind organizate in majoritatea judetelor.
|